Acasă » Vedete » Neti Sandu, declaraţii în premieră despre viaţa intimă şi iubit: „Am experimentat”

Neti Sandu, declaraţii în premieră despre viaţa intimă şi iubit: „Am experimentat”

De: Isabela Popescu 29/11/2021 | 16:39
Neti Sandu, declaraţii în premieră despre viaţa intimă şi iubit: Am experimentat
Neti Sandu, astrolog / Sursă foto: Facebook

Neti Sandu este una dintre cele mai longevive personalități din media care și-a păstrat aceeași imagine de ani de zile. Însă, pe cât de obișnuit este publicul cu fața vedetei PRO TV, cu atât se știu extrem de puține detalii despre viața sa privată.

Invitată, recent, în podcastul lui Horia Brenciu Neti Sandu a făcut a vorbit despre viața sa, dezvăluind cine a fost persoana care a condus-o către astrologie.

„Pasiunea a venit de la faptul că bunicul, care era penticostal, voia ca cineva să urmeze pe linia asta… Mama nu a vrut, tata nici atât. Apoi m-au dat pe mine să servesc eu. E adevărat că mă duceam și cântam în cor, spuneam poezii. Acolo mi-am început cariera, dacă vrei. Și bunicul, care avea doar trei clase, care e foarte gospodar și sănătos la minte, a intrat în religia asta și așa a murit. Foarte mulți au ieșit de acolo pentru că nu s-au regăsit. Eu nu am avut o ramură religioasă. Eu am o relație cu mine.

Eu aici îl caut, am fost și eu la biserică. Eu nu înțelegeam ce îmi spunea bunicul. El spunea următorul lucru: Viața asta nu trebuie trăită pentru că există promisiunea de după. Eu nu înțelegeam. Am citit Biblia, am întrebat, am conspectat și tot așa. Eu nu înțelegeam în ce crede. Eu nu pricepeam. Atunci m-am apucat să citesc toată literatura universală, toată filosofia pământului. Apoi, când am văzut că nu mă mulțumesc nici cu parcurgerea tuturor filosofiilor acestui pământ, am zis că trebuie să caut altundeva”, a povestit Neti Sandu.

Ce a răsouns Neti Sandula întrebarea ”Ești îndrăgostită?”

În cadrul podcastului, Neti Sandu a vorbit și despre relațiile sale. „Eu nu vreau să stau cu cineva doar pentru că nu pot să stau singură. Aici e problema cu dependențele! Tu întâi trebuie să-ți rezolvi aceste dependențe și, dacă este loc să intre cineva în viața ta, să intre”, a spus Neti Sandu. „Trebuie să fie o complementare. Eu văd o prietenie, o relație, eu altfel văd trăitul cu cineva. Nu cu ia și tu, fă și tu piața, da, se fac și astea, dar la alt nivel”, a zis Neti Sandu.

„Eu te înțeleg perfect. Eu m-am căsătorit la 40 și ceva de ani și vreau să spun că poate mi-a folosit faptul că m-am căsătorit la această vârstă. Într-adevăr, o dragoste mai matură parcă este o cale sentimentală mai sigură. Nu spun că dragostea de tinerețe nu ajută.”, a spus Horia Brenciu.

„E foarte greu să conviețuiești, în general. Dar am experimentat trăitul în doi. Mi-a plăcut. Am stat zece ani. Da. A fost așa cum am avut eu nevoie. Ideea este că trebuie să te completezi. Multe lucruri pe care le faci să fie admirate, aprobate de partener și tu să ai tot timpul ce să admiri”, a adăugat Neti Sandu.

Ulterior, Horia Brenciu a întrebat-o: „Ești îndrăgostită acum?” Răspunsul a fost: „Nu.”

Sursa foto: Facebook

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Isabela Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență. Și-a început cariera ca reporter, la numai 20 de ani, căpătând experiență ca jurnalist încă din timpul facultății. În trustul de presă Gândul lucrează de trei ani, unde își citeste mai mult
Parteneri
Celebrul actor, UCIS de hoții care încercau să fure un catalizator! Șoc la Hollywood
Celebrul actor, UCIS de hoții care încercau să fure un catalizator! Șoc la Hollywood
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte ale ei…”
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel mai avansat bombardier invizibil al SUA
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi Moore a atras toate privirile
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct acasă. Primele declarații: „Când te auto propui, riști să pleci acasă”
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde recolta cu câteva luni mai repede decât ceilalţi producători
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Ce să pui în ciorba de burtă ca să iasă ca la restaurant. Secretul pe care doar bucătarii cu experiență îl cunosc
Ce să pui în ciorba de burtă ca să iasă ca la restaurant. Secretul pe...
De ce să nu speli niciodată sticlele goale returnabile. Motivul pentru care aparatul ți le respinge, de fapt
De ce să nu speli niciodată sticlele goale returnabile. Motivul pentru care aparatul ți le...
Anunț trist despre CORNEL DINU. Vestea, dată chiar de Cristi Borcea: E cea mai mare DURERE a mea
Anunț trist despre CORNEL DINU. Vestea, dată chiar de Cristi Borcea: E cea mai mare...
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Obligatoriu pentru toți șoferii cu MAȘINI DIESEL. Verificarea se face la intervale regulate
Obligatoriu pentru toți șoferii cu MAȘINI DIESEL. Verificarea se face la intervale regulate
Gogoșile pufoase cu măr ras sunt delicioase şi ieftine. În doar 15 minute desertul e gata să fie savurat
Gogoșile pufoase cu măr ras sunt delicioase şi ieftine. În doar 15 minute desertul e...
Cele mai NOCIVE diete, dezvăluite de Mihai Niculescu, la podcast „ALTCEVA cu Adrian Artene”
Cele mai NOCIVE diete, dezvăluite de Mihai Niculescu, la podcast „ALTCEVA cu Adrian Artene”
Ce s-a aflat despre singura femeie care i-a fost soție lui Ion Țiriac. Căsnicia cu miliardarul român a rezistat doar doi ani!
Ce s-a aflat despre singura femeie care i-a fost soție lui Ion Țiriac. Căsnicia cu...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Mesajul transmis de Nicki Minaj după ce a fost arestată în Olanda: ”Am stat cinci-șase ore într-o celulă de închisoare”
Mesajul transmis de Nicki Minaj după ce a fost arestată în Olanda: ”Am stat cinci-șase...
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum reacționează aceasta
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum...
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
×